EXPOZITIE PERSONALA

GALERIA DE ARTA "EUROPE" BRASOV

-Fragmentul ca simbol sau martor reprezintă un argument esențial al expresiei compoziționale unde potențialul narativ este întrerupt de intervenția cazuală, haotica a destinului distructiv în care viața și condiția umană se regăsesc sub semnul efemerului, al parcursului ciclic de nicăieri spre nicăieri, în care etapele existențiale creează ordinea cu care omul își justifica existenta. Un „puzzle” nerezolvat, o întâmplare fericită, un hazard din care misterul, drama sau candoarea figurii clasice sunt reutilizate, recreate sugestiv pentru o poveste fără sfârșit.

In căutarea propriului drum am traversat si abandonat diferite direcții, filoane bogate de conținut, insa atenția mea s-a îndreptat intre timp unei laturi aparte, celei existențiale pe care o traversam si care este teoretizată de filosofie, și anume de sensul pe care îl căutam și pe care trebuie sa-l dăm existentei noastre, sens fără de care existența nu se poate justifica. Acest argument îmbracă filonul conceptului meu, al legăturii dintre sculptură si filosofie. Așa cum piatră pe piatră s-a pus și s-a construit din cele mai vechi timpuri, la fel și cuvântul și-a căutat sensul pentru a justifica scopul vieții! „Considerate la vostra semenza:
fatti non foste a viver come bruti, ma per seguir virtute e canoscenza.
” (Cantul XXVI al Infernului (vv. 118-120) din Divina Comedie a lui Dante Alighieri).

Încerc astfel sa aduc in atenție ideea că fragmentul unei istorii păstrează cu sine un conținut ce poate fi dezvoltat si pe firul căruia se poate ajunge ca printr-un labirint al timpului la vârsta de aur, o eră fantastică, o perioadă al cărui parfum îl simțim in povesti si mitologie, când admirăm relicve de arheologie ca pe amprente ale umanității. Din această zonă concretă se pot extrage noi scene ce pot îmbunătăți raportul nostru cu antichitatea cu bazele umanității prin interesul si cunoașterea fundamentelor civilizației europene din care facem parte.

Misterul unei forme nu este rezervat in exclusivitate abstractului !